Acasă Romanian Goodgame Empire – Comunitate Distracţie şi conversaţie

Avem nevoie de noi Moderatori!


ModeratorSuntem mereu în căutare de oameni talentați care să se alăture echipei. Aceasta înseamnă oameni ca tine! Dacă crezi că ne poți ajuta să organizăm și să informăm comunitatea în timp ce îi facem pe toți să se simtă bine, atunci te rugăm să te înscrii. Avem nevoie de oameni care să ajute pe forum, în spatele scenei cu anunțuri, pe Discord și pe alte rețele de socializare.


Dacă crezi că e ceva ce te poate interesa, dă clic AICI


Trandafirul negru - Vârsare de sânge..

AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
Aruncând o privire asupra capitalei Piscurilor Vulcanice, se observă o constrângere. Peste tot pe pământurile pline de roci, se pot zări' roci afumate şi pline de roşeaţă. Iar mii de muncitori, poate chiar milioane muncesc lângă capitala regală. S-au aşezat scări, lădiţe pline cu materiale de construcţie, cărămizi, cărbuni şi toate necesarele pentru a construi ceva imperial. Demn de nişte împăraţi răi. De-a dreptul. Dar, uitându-ne mai bine primprejur, se zăresc şi hoardele armate ce aşteaptă ordinul de atac pentru a-i zdrobi pe Socratici. Aceştia fiind cei cu care se vor lupta aceste regate pline până la ultima picătură de hasism. Deodată, cineva a încercat să îndruge o mare absurditate şi sminteală pentru acel regat. Ei bine:

Un fermier sărac: Ajunge! Destul! De trei zile lucrăm la capitala asta şi nici acum nu am terminat. Eu mă retrag!

Alt fermier sărac: Şh! Taci! Te vor auzi' Cei Trei Împăraţi ai noştri şi vei fi executat după gratii.

După două-trei secunde, generalul armatei îl aude şi începe să îi ceară socoteală. Fermierul fuge în coliba sa săracă şi lipsită de provizii speriat şi foarte furios, în acelaşi timp. Nu a scăpat de pedeapsă. Acesta va îndura năpasta' ce s-a abătut asupra lui, din vina lui.

Generalul pe un ton şoptit: Psst. Soldaţii mei, aduceţi aruncătorul de bolovani şi străpungeţi cocioaba aia jerpelită, acum!

Ordinele au fost ascultate. Cel mai modernizat aruncător de bolovani a zdrobit casa aceea. Deodată, a început să iasă fum de peste tot. O crăpătură în pământ sperie toţi muncitorii de pământ şi toţi soldaţii de acolo. Iar în momentul în care s-a zdruncinat pământul în două, toţi s-au speriat. Ceva nu miroase deloc bine aici...

Şi astea nu sunt singurele probleme. Aflăm că, în inima hotarelor de sud-est al Imperiului Mare, Elena a devenit foarte încăpăţânată. Totul s-a pus pe jar. Răul lui White nu i-a dat pace aşa că ea a încercat să... sape un tunel până la o ieşire sigură de afară. Numai că, atunci când era' pe la jumătatea operaţiunii, ceva straniu s-a întâmplat.

Vedeţi voi, lui White nu ii plac părerile de rău la înfăţişarea fortăreţei urâcioase a lui. Da, am spus-o. E la fel de urâtă ca vechea cocioabă a acelui fermier protestant mort. Dacă va auzi astea din partea cuiva, va înnebuni de furie şi va deveni un animal... Da. Comportamentul ăsta...

În plină desfăşurare a săpăturilor, White fiind dintr-odată curios, aruncă o privire asupra celulei Elenei. Şi de îndată ce intră în acea cameră, observă şi dispariţia ei şi ditamai' mizeria în celulă.

Fulgerător, White a reacţionat. Şi nu plăcut, în adevăratul sens al cuvântului... A strigat iute:

White: Elena! Deţinuto! Unde eşti, că îţi fărâm' căpuşorul ăla mic al tău! Mai repede (a răguşit)

Elena, speriată de vuietele lui White, s-a îndreptat înapoi în celulă prin acel tunel mic. Nici măcar nu se aştepta ce va păţi şi de data asta. Aşa că, prin urmare, după aceasta, ea a întrebat ferm dar şi într-un mod de te-ar putea înfuria şi mai rău:

Elena: Ce tot faci? Eşti într-o ureche? Vei speria până şi coţofenele ce se învârt înafara noastră!

White (cu un chip malefic): Oh, aici erai, draga mea. E timpul de muncă. Hm. Se pare că ai avut multă treabă aici.

White (ţipând ca la un copil mic): Ce este şi cu gunoiul ăsta de pietriş şi pământ în celula ta? Ce făceai aici? Şi ce e cu pasajul ăla ca o gaură? Ce încercai să faci? Să fugi? Las' pe mine că am eu grijă de voia ta nesupusă. Am spus un lucru destul de clar, şi tu ce ai făcut? Vrei să îţi zic ce s-a întâmplat cu ultima prizonieră ce a călcat cu piciorul peste toate ordinele mele?

Elena: La ce te gândeşti? Defapt, nici nu vreau să ştiu. Ai un glas de îmi asurzeşti până şi timpanul.

White (cu o privire fixă în ochii Elenei şi cu un zâmbet malefic, apropiindu-se de ea din ce în ce mai mult): Tu, eşti următoarea mea victimă.

Elena (cu o privire de încredere, dar o va mistui): Asta să crezi tu. Eu sunt o luptătoare!

White: Atunci, să vedem dacă eşti pregătită să afli ce se va întâmpla cu dragii tăi prieteni. Ei bine, eu nu sunt doar un simplu cârciumar sau răpitor de domniţe. Mă numesc White I. Da, ai auzit bine. Sunt imperatorul absolut al celor trei: Regatul Scandinav, Regatul de Foc şi Berimondul Estic. Împreună, formăm Hasiştii. Vom lupta în Al Treilea Război Mondial spre distrugerea Socraticilor, prietenii tăi. Ei bine, îţi spun că posedăm o armată de şapte miliarde de oşteni şi luptători. Sunteţi ca şi morţi...

Elena, fiind surprinsă de această sumă uriaşă, a spus indignată faţă în faţă cu White I:

Elena: Nu ne vom da bătuţi până nu te vom executa şi pe tine! Voi comanda să fii ars de viu tocmai în această celulă până vei fi...

Dar ce s-a întâmplat? Elena nici nu apucase să termine ce a avut de spus, că White... a îndărătnicit să îi tragă' o palmă de i-a împins faţa în partea cealaltă. Omul ăsta provoacă numai suferinţă... În cele din urmă, ea a cedat răutăţii lui White şi nu i s-a mai opus, timp de ceva vreme. Însă, aici nu se încheie durerea, din păcate şi din destin. Fără a mai adăuga ceva, el sare să o omoare în bătaie pe Elena. Dar înainte de asta, se duce cu mânie spre cuţitul de alături.

Ce vrea să facă omul ăsta? O să o omoare? Deodată, Elena observând că îl apucă, spune:

Elena: Ce faci? Unde te duci? De ce ai luat... aşteaptă puţin. Ce faci cu briceagul ăla? Doar nu vrei să...

White: Că bine zici. Îmi cer scuze, dar nu mă las înfrânt de drăgălăşenia ta din ochii tăi mari. Proasto ce eşti! Îţi fac eu felul!

Totul a început ca un chin brutal pentru draga noastră Elena. A început să suporte mama' de bătaie pe care White i-o' tot servea ei. Vai de mama lui.

Peste o oră plină de bătaie, White oboseşte şi se duce în camera lui să aţipească, ştiind că noaptea este pe sfârşite. Elena fu' ruptă în bătaie de răutatea întruchipată. Vă las să vă imaginaţi, dacă aşa se poartă cu o domniţă onorabilă, probabil va zdrobi în cel mai crud mod hoardele de soldaţi Socratici în Al Treilea Război Mondial.

Iar tot în acelaşi timp, cum, oare, arată ea în aceste momente de linişte înaintea furtunii? Simplu ca bună-ziua şi rău, foarte rău. Ea zace într-un balot de fân sfâşiată şi cu hainele rupte, obrajii sfâşiaţi, gâtul zgâriat de lama ascuţită a briceagului, fruntea plină de-o parte şi de alta de sânge, plângând. Hainele ei nu mai arătau ca odinioară, acum arată ca şi cum ar fi murit. Însă să nu ne pripim la destinul ei. Acesta este mult mai înfloritor şi plin de speranţe decât ce vedem acum. Dar, de pe urma acestui mizerabil lucru, inima ei este distrusă.

Între timp, aventurierii noştri abia că au găsit o pistă de căutare. Mihai este singurul care a pornit în căutarea Elenei, având o premoniţie în capul său filosofic şi socratic. Totul ţine de speranţă. Este atât de optimist, încât distruge tot ce îi sare în cale. Va găsi' el oare calea corectă spre salvarea bietei noastre cercetătoare, Elena?

Îl vedem grăbit, mergând înspre sud-est. Exact pe traiectoria unde a fost târâtă Elena. Aşa că, fiind un isteţ, imediat îşi dă seama de ce anume se petrece. Instinctul i-a comunicat să se uite în josul picioarelor pe pământul cotropit plin de dâre de picioare.

Mihai: Ah, da. Te-am prins cu mâţa-n sac, răpitorule nesăbuit. Ai merita să fii plătit precum este şi un cetăţean.

Dându-şi seama, a fugit şi mai repede decât îi puteau plămânii şi inima. Dovada că, proverbul inventat de Socrate: "Prietenul la nevoie se cunoaşte cu adevărat", s-a adeverit, într-adevăr, până la urmă. Dar, lăsând moralul la o parte, ne concentrăm spre găsirea Elenei. Până una-alta, Mihăiţă' se avea la nu mai puţin de două sute de paşi de fortăreaţa lui White. Aproape că se zărea prin ceaţa ce o puteai tăia cu briceagul. Da, era o ceaţă atât de densă, că ziceai că norii au coborât pe pământ. Şi aşa şi era.

Subit, Mihai ajunge la fortăreaţa cea de nepătruns. Lângă porţile ei, patrulează soldaţi vrednici de gradul lor, deoarece White era foarte sever şi nemilos. Mihai a înţeles imediat, ca de obicei, despre ce este vorba aici. O nimica' toată! Intră, şi iese. Însă, nu vă imaginaţi că va fi atât de simplu. Peste treizeci de minute, el se uită primprejurul fortăreţei ca să îşi dea seama pe unde a fost târâtă în continuarea drumului, Elena. Însă nu a găsit nici măcar o urmă de târâtură. Aşa că, suspicios, intră înăuntru grăbit să salveze cea mai bună prietenă a lui şi a celorlalţi.

Însă, atunci când intră, i se iveşte asupra drumului lui o capcană de pomină. A căzut printr-o crăpătură tocmai în celula Elenei. Capcană, da? Aşa a crezut. Deodată, el observă că ceva se întâmplase cu el atunci când a căzut prin acel tunel, Elena săpând foarte mult. Aşa că, după ce alunecă până în celula ei, el spune mirat, nestingherit şi plin de ajutor:

Mihai: Elena, tu eşti? Ce ai păţit, ce ai la faţă? Cine a cauzat această vărsare de sânge? Las' că le arăt eu un adversar pe măsura lor.

Elena: Mihai, mihai! Te rog, scoate-mă din cocioaba asta! Omul ăla m-a chinuit, m-a bătut şi era să îmi taie venele! Ia-mă de aici! Până nu vine din nou la mine! (plângând pe umărul său)

Mihai: Stai liniştită. Nu voi permite una ca asta. Vino, să plecăm de aici. Însă nu voi uita pricina acestei întâmplări. Omul ăsta ne va plăti preţul cu vârf' şi îndesat!

Elena: Poţi să ştii... eu am aflat cine este! Vorba vine că el se crede Imperatorul Absolut al Hasiştilor din Al Treilea Război Mondial!

Mihai: Ce... ce tot îndrugi acolo? Ce Imperator Absolut? Ce hasişti? Care Al Treilea Război Mondial? El ţi-a spus toate astea?

Elena (plângând cât mai tare): Da. Şi a spus că dacă voi îndrăzni să mai plec de aici, mă va omorî fără să clipească. Te rog, hai să plecăm mai repede de aici până nu se întoarce! Hai!

Mihai: Bine, îmi povesteşti pe drum. Însă, să nu crezi că nu ne vom răzbuna noi cumva. Dacă chiar se crede Imperatorul Absolut, va încerca să te găsească. Dacă nu, i-auzi la el. Vai, vai-vai. Dar totuşi, ia uite şi tu' ce ţi-a făcut animalul ăla! Îţi vor rămâne sute de cicatrici pe corpul tău!

Însă, Mihai, uitându-se mai atent la urmele de pe faţa Elenei, observă ceva şi mai straniu decât orice alt detaliu. În cămaşa distrusă şi ruptă a ei, se poate vedea ceva negru... Ceva dubios şi ceva de nespus.

Mihai: Elena, dă-ţi cămaşa jos. Degrabă!

Elena: Ce tot spui acolo? Aţi înnebunit cu toţii?

Mihai: Bine, ia uite aici! (şi pune mâna în sveterul Elenei, găsind un splendid...)

Mihai: Ce mai e şi ăsta... Un trandafir negru? Ţi l-a dăruit el cumva? Să nu fie un fel de blestem, Doamne, fereşte-ne de o asemenea întâmplare. Ăsta chiar o caută cu lumânarea!

Elena: Te rog, Mihai! Nu te înfuria, am văzut destuli ochi mânioşi pe ziua de azi. Hai, să mergem spre ai noştri. Nu vreau să ne prindă din urmă ticălosul ăla de White!

Mihai: Deci White, ăh? Vedem noi, cine râde la urmă, nemernicule!

Au ieşit amândoi din fortăreaţă, iar acum, Elena şchiopătează. Va fi greu să ajungă înapoi la castelul lui Thorn, unde oricine se simte ca acasă. Chiar şi mai şi. O nouă casă clădită pentru toţi nevoiaşii, prietenii şi dragii lui Thorn şi al împăratului Socrate, tatăl său!
Post edited by AlionteMarius1 on
200.gif

— Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!

Comentarii

  • .DIACONU. (RO1).DIACONU. (RO1) Postări: 802
    editat 13.03.2015
    nu scriu atata nici sa ma impusti:))
    [SIGPIC][/SIGPIC],
  • AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
    editat 13.03.2015
    .DIACONU. a scris: »
    nu scriu atata nici sa ma impusti:))

    :))) Ştiu :))
    200.gif

    — Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

    I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
  • denis2222denis2222 Postări: 34
    editat 13.03.2015
    Wtf cât scrii pe zi?
    denis222 @ ro 1
  • AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
    editat 13.03.2015
    denis2222 a scris: »
    Wtf cât scrii pe zi?

    Mult. Sau puţin. Inspiraţia asta... :))
    200.gif

    — Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

    I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
  • MONsT3R2MONsT3R2 Postări: 465
    editat 14.03.2015
    cat ai scris ??
    []===]::::MONsT3R::::::::::::::::>
  • AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
    editat 14.03.2015
    MONsT3R2 a scris: »
    cat ai scris ??

    11.023 litere cam așa :p
    200.gif

    — Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

    I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
  • MONsT3R2MONsT3R2 Postări: 465
    editat 14.03.2015
    11.023 litere cam așa :p

    eu prefer poezia de mai jos :|
    []===]::::MONsT3R::::::::::::::::>
  • .DIACONU. (RO1).DIACONU. (RO1) Postări: 802
    editat 14.03.2015
    terminatii cu postul asta dute si incerca sa publici o carte daca esti bun povestitor cine stie, sincer nu cred ca ti-a citit careva povestea e prea lunga plictisesti forumul...:p
    [SIGPIC][/SIGPIC],
  • dumy888dumy888 Postări: 457
    editat 14.03.2015
    bravo Marius! :D
    Rasul este un medicament, dar daca incepi a rade fara motiv, ai nevoie de medicamente!
  • AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
    editat 14.03.2015
    dumy888 a scris: »
    bravo Marius! :D

    Dummyyyyy :D:D:D Ai lipsit şi te'am găsit, amicul meu :D

    Mai lipseşte Thorn şi e perfect.
    200.gif

    — Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

    I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
  • dumy888dumy888 Postări: 457
    editat 14.03.2015
    Dummyyyyy :D:D:D Ai lipsit şi te'am găsit, amicul meu :D

    Mai lipseşte Thorn şi e perfect.

    O sa lipsim toti cand vor baga astia de la suport un update de nu va mai merge jocu' :))
    Rasul este un medicament, dar daca incepi a rade fara motiv, ai nevoie de medicamente!
  • AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
    editat 15.03.2015
    dumy888 a scris: »
    O sa lipsim toti cand vor baga astia de la suport un update de nu va mai merge jocu' :))

    Eh, lasă jocu' la voia întâmplării :))

    Important e că eşti aici. Sincer, îmi aduc aminte, acum fix un an când am reînceput să scriu poveşti şi voi toţi eraţi aici şi citeaţi... of, vremurile :)))
    200.gif

    — Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

    I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
  • AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
    editat 15.03.2015
    .DIACONU. a scris: »
    terminatii cu postul asta dute si incerca sa publici o carte daca esti bun povestitor cine stie, sincer nu cred ca ti-a citit careva povestea e prea lunga plictisesti forumul...:p

    Stai liniştit. O să fac o carte, dar mai e mult până atunci. Puteţi să nu mă băgaţi în seamă şi gata :))
    200.gif

    — Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

    I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
  • dumy888dumy888 Postări: 457
    editat 15.03.2015
    .DIACONU. a scris: »
    terminatii cu postul asta dute si incerca sa publici o carte daca esti bun povestitor cine stie, sincer nu cred ca ti-a citit careva povestea e prea lunga plictisesti forumul...:p
    Bai haladitule, am citit-o toata. Tu nu ai chef sa o citesti ca nu sti citi (poate). Tu nu esti in stare sa scri 5 randuri de o poveste
    Rasul este un medicament, dar daca incepi a rade fara motiv, ai nevoie de medicamente!
  • editat 15.03.2015
    Aruncând o privire asupra capitalei Piscurilor Vulcanice, se observă o constrângere. Peste tot pe pământurile pline de roci, se pot zări' roci afumate şi pline de roşeaţă. Iar mii de muncitori, poate chiar milioane muncesc lângă capitala regală. S-au aşezat scări, lădiţe pline cu materiale de construcţie, cărămizi, cărbuni şi toate necesarele pentru a construi ceva imperial. Demn de nişte împăraţi răi. De-a dreptul. Dar, uitându-ne mai bine primprejur, se zăresc şi hoardele armate ce aşteaptă ordinul de atac pentru a-i zdrobi pe Socratici. Aceştia fiind cei cu care se vor lupta aceste regate pline până la ultima picătură de hasism. Deodată, cineva a încercat să îndruge o mare absurditate şi sminteală pentru acel regat. Ei bine:

    Un fermier sărac: Ajunge! Destul! De trei zile lucrăm la capitala asta şi nici acum nu am terminat. Eu mă retrag!

    Alt fermier sărac: Şh! Taci! Te vor auzi' Cei Trei Împăraţi ai noştri şi vei fi executat după gratii.

    După două-trei secunde, generalul armatei îl aude şi începe să îi ceară socoteală. Fermierul fuge în coliba sa săracă şi lipsită de provizii speriat şi foarte furios, în acelaşi timp. Nu a scăpat de pedeapsă. Acesta va îndura năpasta' ce s-a abătut asupra lui, din vina lui.

    Generalul pe un ton şoptit: Psst. Soldaţii mei, aduceţi aruncătorul de bolovani şi străpungeţi cocioaba aia jerpelită, acum!

    Ordinele au fost ascultate. Cel mai modernizat aruncător de bolovani a zdrobit casa aceea. Deodată, a început să iasă fum de peste tot. O crăpătură în pământ sperie toţi muncitorii de pământ şi toţi soldaţii de acolo. Iar în momentul în care s-a zdruncinat pământul în două, toţi s-au speriat. Ceva nu miroase deloc bine aici...

    Şi astea nu sunt singurele probleme. Aflăm că, în inima hotarelor de sud-est al Imperiului Mare, Elena a devenit foarte încăpăţânată. Totul s-a pus pe jar. Răul lui White nu i-a dat pace aşa că ea a încercat să... sape un tunel până la o ieşire sigură de afară. Numai că, atunci când era' pe la jumătatea operaţiunii, ceva straniu s-a întâmplat.

    Vedeţi voi, lui White nu ii plac părerile de rău la înfăţişarea fortăreţei urâcioase a lui. Da, am spus-o. E la fel de urâtă ca vechea cocioabă a acelui fermier protestant mort. Dacă va auzi astea din partea cuiva, va înnebuni de furie şi va deveni un animal... Da. Comportamentul ăsta...

    În plină desfăşurare a săpăturilor, White fiind dintr-odată curios, aruncă o privire asupra celulei Elenei. Şi de îndată ce intră în acea cameră, observă şi dispariţia ei şi ditamai' mizeria în celulă.

    Fulgerător, White a reacţionat. Şi nu plăcut, în adevăratul sens al cuvântului... A strigat iute:

    White: Elena! Deţinuto! Unde eşti, că îţi fărâm' căpuşorul ăla mic al tău! Mai repede (a răguşit)

    Elena, speriată de vuietele lui White, s-a îndreptat înapoi în celulă prin acel tunel mic. Nici măcar nu se aştepta ce va păţi şi de data asta. Aşa că, prin urmare, după aceasta, ea a întrebat ferm dar şi într-un mod de te-ar putea înfuria şi mai rău:

    Elena: Ce tot faci? Eşti într-o ureche? Vei speria până şi coţofenele ce se învârt înafara noastră!

    White (cu un chip malefic): Oh, aici erai, draga mea. E timpul de muncă. Hm. Se pare că ai avut multă treabă aici.

    White (ţipând ca la un copil mic): Ce este şi cu gunoiul ăsta de pietriş şi pământ în celula ta? Ce făceai aici? Şi ce e cu pasajul ăla ca o gaură? Ce încercai să faci? Să fugi? Las' pe mine că am eu grijă de voia ta nesupusă. Am spus un lucru destul de clar, şi tu ce ai făcut? Vrei să îţi zic ce s-a întâmplat cu ultima prizonieră ce a călcat cu piciorul peste toate ordinele mele?

    Elena: La ce te gândeşti? Defapt, nici nu vreau să ştiu. Ai un glas de îmi asurzeşti până şi timpanul.

    White (cu o privire fixă în ochii Elenei şi cu un zâmbet malefic, apropiindu-se de ea din ce în ce mai mult): Tu, eşti următoarea mea victimă.

    Elena (cu o privire de încredere, dar o va mistui): Asta să crezi tu. Eu sunt o luptătoare!

    White: Atunci, să vedem dacă eşti pregătită să afli ce se va întâmpla cu dragii tăi prieteni. Ei bine, eu nu sunt doar un simplu cârciumar sau răpitor de domniţe. Mă numesc White I. Da, ai auzit bine. Sunt imperatorul absolut al celor trei: Regatul Scandinav, Regatul de Foc şi Berimondul Estic. Împreună, formăm Hasiştii. Vom lupta în Al Treilea Război Mondial spre distrugerea Socraticilor, prietenii tăi. Ei bine, îţi spun că posedăm o armată de şapte miliarde de oşteni şi luptători. Sunteţi ca şi morţi...

    Elena, fiind surprinsă de această sumă uriaşă, a spus indignată faţă în faţă cu White I:

    Elena: Nu ne vom da bătuţi până nu te vom executa şi pe tine! Voi comanda să fii ars de viu tocmai în această celulă până vei fi...

    Dar ce s-a întâmplat? Elena nici nu apucase să termine ce a avut de spus, că White... a îndărătnicit să îi tragă' o palmă de i-a împins faţa în partea cealaltă. Omul ăsta provoacă numai suferinţă... În cele din urmă, ea a cedat răutăţii lui White şi nu i s-a mai opus, timp de ceva vreme. Însă, aici nu se încheie durerea, din păcate şi din destin. Fără a mai adăuga ceva, el sare să o omoare în bătaie pe Elena. Dar înainte de asta, se duce cu mânie spre cuţitul de alături.

    Ce vrea să facă omul ăsta? O să o omoare? Deodată, Elena observând că îl apucă, spune:

    Elena: Ce faci? Unde te duci? De ce ai luat... aşteaptă puţin. Ce faci cu briceagul ăla? Doar nu vrei să...

    White: Că bine zici. Îmi cer scuze, dar nu mă las înfrânt de drăgălăşenia ta din ochii tăi mari. Proasto ce eşti! Îţi fac eu felul!

    Totul a început ca un chin brutal pentru draga noastră Elena. A început să suporte mama' de bătaie pe care White i-o' tot servea ei. Vai de mama lui.

    Peste o oră plină de bătaie, White oboseşte şi se duce în camera lui să aţipească, ştiind că noaptea este pe sfârşite. Elena fu' ruptă în bătaie de răutatea întruchipată. Vă las să vă imaginaţi, dacă aşa se poartă cu o domniţă onorabilă, probabil va zdrobi în cel mai crud mod hoardele de soldaţi Socratici în Al Treilea Război Mondial.

    Iar tot în acelaşi timp, cum, oare, arată ea în aceste momente de linişte înaintea furtunii? Simplu ca bună-ziua şi rău, foarte rău. Ea zace într-un balot de fân sfâşiată şi cu hainele rupte, obrajii sfâşiaţi, gâtul zgâriat de lama ascuţită a briceagului, fruntea plină de-o parte şi de alta de sânge, plângând. Hainele ei nu mai arătau ca odinioară, acum arată ca şi cum ar fi murit. Însă să nu ne pripim la destinul ei. Acesta este mult mai înfloritor şi plin de speranţe decât ce vedem acum. Dar, de pe urma acestui mizerabil lucru, inima ei este distrusă.

    Între timp, aventurierii noştri abia că au găsit o pistă de căutare. Mihai este singurul care a pornit în căutarea Elenei, având o premoniţie în capul său filosofic şi socratic. Totul ţine de speranţă. Este atât de optimist, încât distruge tot ce îi sare în cale. Va găsi' el oare calea corectă spre salvarea bietei noastre cercetătoare, Elena?

    Îl vedem grăbit, mergând înspre sud-est. Exact pe traiectoria unde a fost târâtă Elena. Aşa că, fiind un isteţ, imediat îşi dă seama de ce anume se petrece. Instinctul i-a comunicat să se uite în josul picioarelor pe pământul cotropit plin de dâre de picioare.

    Mihai: Ah, da. Te-am prins cu mâţa-n sac, răpitorule nesăbuit. Ai merita să fii plătit precum este şi un cetăţean.

    Dându-şi seama, a fugit şi mai repede decât îi puteau plămânii şi inima. Dovada că, proverbul inventat de Socrate: "Prietenul la nevoie se cunoaşte cu adevărat", s-a adeverit, într-adevăr, până la urmă. Dar, lăsând moralul la o parte, ne concentrăm spre găsirea Elenei. Până una-alta, Mihăiţă' se avea la nu mai puţin de două sute de paşi de fortăreaţa lui White. Aproape că se zărea prin ceaţa ce o puteai tăia cu briceagul. Da, era o ceaţă atât de densă, că ziceai că norii au coborât pe pământ. Şi aşa şi era.

    Subit, Mihai ajunge la fortăreaţa cea de nepătruns. Lângă porţile ei, patrulează soldaţi vrednici de gradul lor, deoarece White era foarte sever şi nemilos. Mihai a înţeles imediat, ca de obicei, despre ce este vorba aici. O nimica' toată! Intră, şi iese. Însă, nu vă imaginaţi că va fi atât de simplu. Peste treizeci de minute, el se uită primprejurul fortăreţei ca să îşi dea seama pe unde a fost târâtă în continuarea drumului, Elena. Însă nu a găsit nici măcar o urmă de târâtură. Aşa că, suspicios, intră înăuntru grăbit să salveze cea mai bună prietenă a lui şi a celorlalţi.

    Însă, atunci când intră, i se iveşte asupra drumului lui o capcană de pomină. A căzut printr-o crăpătură tocmai în celula Elenei. Capcană, da? Aşa a crezut. Deodată, el observă că ceva se întâmplase cu el atunci când a căzut prin acel tunel, Elena săpând foarte mult. Aşa că, după ce alunecă până în celula ei, el spune mirat, nestingherit şi plin de ajutor:

    Mihai: Elena, tu eşti? Ce ai păţit, ce ai la faţă? Cine a cauzat această vărsare de sânge? Las' că le arăt eu un adversar pe măsura lor.

    Elena: Mihai, mihai! Te rog, scoate-mă din cocioaba asta! Omul ăla m-a chinuit, m-a bătut şi era să îmi taie venele! Ia-mă de aici! Până nu vine din nou la mine! (plângând pe umărul său)

    Mihai: Stai liniştită. Nu voi permite una ca asta. Vino, să plecăm de aici. Însă nu voi uita pricina acestei întâmplări. Omul ăsta ne va plăti preţul cu vârf' şi îndesat!

    Elena: Poţi să ştii... eu am aflat cine este! Vorba vine că el se crede Imperatorul Absolut al Hasiştilor din Al Treilea Război Mondial!

    Mihai: Ce... ce tot îndrugi acolo? Ce Imperator Absolut? Ce hasişti? Care Al Treilea Război Mondial? El ţi-a spus toate astea?

    Elena (plângând cât mai tare): Da. Şi a spus că dacă voi îndrăzni să mai plec de aici, mă va omorî fără să clipească. Te rog, hai să plecăm mai repede de aici până nu se întoarce! Hai!

    Mihai: Bine, îmi povesteşti pe drum. Însă, să nu crezi că nu ne vom răzbuna noi cumva. Dacă chiar se crede Imperatorul Absolut, va încerca să te găsească. Dacă nu, i-auzi la el. Vai, vai-vai. Dar totuşi, ia uite şi tu' ce ţi-a făcut animalul ăla! Îţi vor rămâne sute de cicatrici pe corpul tău!

    Însă, Mihai, uitându-se mai atent la urmele de pe faţa Elenei, observă ceva şi mai straniu decât orice alt detaliu. În cămaşa distrusă şi ruptă a ei, se poate vedea ceva negru... Ceva dubios şi ceva de nespus.

    Mihai: Elena, dă-ţi cămaşa jos. Degrabă!

    Elena: Ce tot spui acolo? Aţi înnebunit cu toţii?

    Mihai: Bine, ia uite aici! (şi pune mâna în sveterul Elenei, găsind un splendid...)

    Mihai: Ce mai e şi ăsta... Un trandafir negru? Ţi l-a dăruit el cumva? Să nu fie un fel de blestem, Doamne, fereşte-ne de o asemenea întâmplare. Ăsta chiar o caută cu lumânarea!

    Elena: Te rog, Mihai! Nu te înfuria, am văzut destuli ochi mânioşi pe ziua de azi. Hai, să mergem spre ai noştri. Nu vreau să ne prindă din urmă ticălosul ăla de White!

    Mihai: Deci White, ăh? Vedem noi, cine râde la urmă, nemernicule!

    Au ieşit amândoi din fortăreaţă, iar acum, Elena şchiopătează. Va fi greu să ajungă înapoi la castelul lui Thorn, unde oricine se simte ca acasă. Chiar şi mai şi. O nouă casă clădită pentru toţi nevoiaşii, prietenii şi dragii lui Thorn şi al împăratului Socrate, tatăl său!

    Felicitari ,Marius o poveste de nota 10,apropo imi place cum l-ai caracterizat pe White,asa da;)

Lasati un comentariu

BoldCursivTăiat cu o linieOrdered listListă neordonată
Emoticon
Imagine
Aliniere la stângaAliniere la centruAliniere la dreaptaComutați vizualizarea HTMLComutați întreaga paginăLumini de comutare
Adăugați imagine/fişier