Trandafirul negru - O răpire nedorită?

AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
Nu mai este mult şi numaidecât primăvara ne va învălui' cu florile ei dulci şi parfumate, precum: ghioceii, narcisele, lalelele, irisul şi multe altele. Nu vă mai imaginaţi acel peisaj dalb plin de fulgi de nea curgând şi totul învăluit în troiene albe. Nu! Astăzi, este o zi foarte importantă pentru toţi cei care şi-au dorit un nou început de căldură, frumuseţe, adiere şi verde. Copacii îşi fură verdeaţa, iarba începe să se înverzească iar soarele să îşi facă apariţia după aproape cincizeci de zile mohorâte de iarnă.

Dar deocamdată nu este primăvară. Acest lucru nu ne va subestima aşteptările şi îşi va face apariţia de abia mâine. Nu vă vine să credeţi ce vă voi spune. Ei bine, după ce cercetătoarea noastră Elena, a fost prinsă şi răpită de către un asasin în mijlocul castelului lui Thorn, multe zile au trecut fără apariţia ei. Aventurierii noştri s-au îngrijorat nespus, iar nimeni nu a făcut nimic. Până acum, doar. Până una-alta, răpirea Elenei ne dezvăluie un singur lucru: Cineva o doreşte. Dar oare cine? Miezul nopţii atunci când ea a fost luată' cu forţa de la castelul lui Thorn a trecut de foarte mult timp, mai exact, după optsprezece zile abia aventurierii noştri au fost eliberaţi de după gratiile cele crude.

Acum că ei au fost daţi afară de după barele de titan şi o lumină aşa slabă că puteau fi numiţi orbi, sunt liberi. Iar acum că nici ei nu au observat prea bine lipsa Elenei, îl întreabă pe Socrate, provizoriul conducător al castelului, pe unde hoinăreşte Elena. Acesta, dintr-odată, a răspuns surprins şi puţin mai târziu, de spusele lui Marius, Thorn şi Daniel:

Marius: Împărate Socrate, îţi cerem negreşit ajutorul. Nu cumva ai observat-o pe Elena fâţâindu-se primprejur pe aici? A dispărut de atâtea zile... Şi nici urmă de ea! Ai vreo veste?

Daniel: Da, împărate. Dacă nu ne spui pe unde umblă degrabă, noi ne ducem repede după ea. Nu se poate aşa ceva!

Socrate: Nu vă înţeleg, aventurierii mei nobili. Ce aţi păţit? Şi ce e cu biata fată? Unde e?

Thorn: Tată, te rugăm fii sincer cu noi. Îi simţim lipsa prietenei noastre de nădejde, puţin încăpăţânate, colegei noastre Elena. Spune-ne deci, rogu-te, ai făcut vreo năzbâtie cu fata?

Socrate: Of, nu şi tu fiule... Am crezut că ai încredere în mine, mai ales în voi. Îmi puneam încrederea în voi, şi tot voi sunteţi cei care mă desconsideraţi ca împărat? Am iertat multe lucruri, dar m-am săturat până în gât şi barbă să zăresc vorbe aruncate în adierea vântului.

Deodată, tot aşa, apăru' în mod ciudat Mihai. Acesta spiona' discuţia celor patru de la puţină distanţă, aşa că, observând că este nevoie de părerea şi spusele lui. Numai ce s-a zărit, şi a spus:

Mihai: Împărate, eu te respect ca conducător şi mareşal al acestui imperiu, însă ce v-au comunicat prietenii mei, este un lucru umil, demn de luat în seamă. Aşa că, fie că vrei sau nu, eu mă duc în căutarea ei. Şi cu asta închei. Cine vine cu mine în căutarea cea obositoare şi de prisos?

Socrate: Stai pe loc, hoinarule! Îţi interzic să dai startul altei aventuri de-ale voastre care ne vor băga şi mai mult în buclucuri. Vă interzic chiar să părăsiţi acest castel, şi cu asta, basta!

Thorn: Dar, tată... De ce faci asta? De ce ne... faci asta? Încep să cred că mintea ta... este posedată. Eu merg cu prietenii mei! Şi să nu crezi că mă răzgândesc, cuvântul meu rămâne cuvant!

Socrate, îngândurat, nu îi mai opreşte şi începe să se gândească niţel la cuvintele urâte şi foarte rău adresate hoinarilor, şi totuşi. Aşa că, numaidecât într-o suflare, a trimis solul să transmită un mesaj împăraţilor Piscurilor Vulcanice. Acel imperiu era unul ostil, nefiind prieten cu conducătorul nostru, Socrate. Aşa că, a trebuit să îşi găsească o escortă şi chiar nişte prieteni împăraţi. Dar la cine să apeleze pentru a-şi păstra fortăreaţa capitală încă în picioare?

Nu vă îngânduraţi şi voi să găsiţi răspunsul la întrebarea măcinată şi grea a lui. Având o minte perfectă de război şi cu care se mândreşte, Socrate împăratul spuse în gura mare, imediat după ce au plecat cei patru să o caute şi să o aducă înapoi pe Elena:

Socrate: Perfect! Exact! Cum de nu m-am gândit la asta? Asta îi soluţia! Aplauze pentru şef!

Deodată, fără vreun zgomot, apăru' dragul de amuzant, fără ştirea nimănui, Mircea. Mai întâi a ascultat ce a spus cu o gură de şarpe şeful lui, apoi a ieşit şi a spus:

Mircea: Şefule! Aplauze, dar, cu mine vorbeaţi?

Socrate: Hei, tu ce cauţi aici? Ieşi afară! Şeful nu se poate bucura' preţ de o secundă?

Şi aşa, am încheiat discuţiile cu împăratul nostru, care duce o viaţă de nedescris. Are multe trebi' greoaie pe cap. Acum, ca să ne facem cititul şi mai şi, haideţi să vedem ce i se întâmplă bietei fete, Elena... Aflăm că ea este într-o închisoare de genul gratiilor castelului lui Thorn, şi stă singură primind o porţie de mâncare doar pentru patru zile... Îndură prea mult...

Elena: Ajutor! De ce m-aţi legat aici? Cine sunteţi şi ce caut aici? Vă rog, să îmi răspundă cineva!

Răpitorul nu este cel care voia să o aibă pe Elena. Vedeţi voi, el era doar o marionetă în joaca adevăratului bărbat cu Elena... Însă nici acela nu era prea înaintat în vârstă. Ştiţi, are doar şaptesprezece ani. Aşa că, disperat şi expulzat de strigătele şi ţipetele Elenei, a venit într-o suflare spre celula în care era închisă. Atunci, deodată, s-a petrecut o premieră. Ştiţi acel sentiment în care observaţi că totul o ia razna, nu mai înţelegeţi nimic? Ei bine, asta i s-a întâmplat lui, acelui om care aştepta răpirea cea dureroasă şi macabră, de felul ei urât.

White: Gata! Ajunge cu ţipetele şi cu toate drăciile! Cine îndrăzneşte să tot urle în celula mea?

Elena: Cine mai eşti şi tu? Nu mai vorbi' urât cu mine, nu este frumos!

White: Aoleu. Cine eşti? Nu eşti fata pe care o doream să o răpesc. Asasin de doi cenţi, voi trimite alţi doi asasini după el. Sper să meargă roata aşa. Deci, cum te numeşti, fătuca mea? Îţi cer umilele mele scuze, nu eşti cea pe care o doresc aici. Îmi accepţi scuzele, rogu-te, frumoas-o?

Elena, profitând de amabilitatea lui, a vrut să îl întrebe o chestiune pentru a putea evada din urâcioasa' lui închisoare:

Elena: Fie ca tine. Dar, spune-mi, flăcăule, îmi poti da drumul, după ce mi-ai spus? Sper...

White, puţin îngândurat, s-a răzgândit într-un moment nepotrivit de cumpănă, decide într-un final urât să nu o elibereze şi chiar... să profite de ea. Asta fiind gândirea lui de pe acum. Însă, am observat o mică porţiune de regret în subconştientul lui, fiind obligat parcă de tradiţiile familiei lui să o răpească, şi apoi să nu îi dea drumul deloc. Dar un lucru şi mai rău, pe unde hoinăresc şi aventurierii noştri? Au spus că pleacă, fie ca ei, dar cine ştie pe unde s-au îndreptat în drum spre castelul lui White? Să fie într-un ceas bun şi pentru ei...

Continuând discuţia între White şi Elena, vom observa aceste spuse rele, dar şi neajutorate din partea amândurora chiar:

Elena: Deci, până una-alta, îmi vei da drumul de aici, să pot pleca înapoi la prietenii mei?

White: Fie ca soarta ta să fie mai bună. Nu! Nu te mai las să pleci, rămâi aici şi vei sta cu mine, până vei fi soţia mea! Asta se va întâmpla. Nu ai nici măcar o scuză să schimbi acest lucru! Aşa spune tradiţia familiei mele, şi aşa va rămâne! Vei vedea!

Elena: Of, Dumnezeul meu cel Mare, ce am făcut de îndur asta? Trebuie să o tulesc de aici...

După ce White şi-a spus vorbele tăioase ca sabia' pentru biata noastră Elena, pleacă înapoi în camera lui regală, trântind uşa de i s-a rupt o balama' chiar. Elena se sperie brusc. În subconştientul lui, îşi tot spune:

White: Fir-ar ea' a naibii de treabă! Fata asta nu merită ceea ce îndură, tradiţie de doi cenţi şi familie amărâtă fără de care pot trăi' liniştit. Trebuie să o salvez cumva, dar părinţii mei nu mă lasă să fiu un potrivnic' al tradiţiei lor.

Vedeţi voi, White locuia tocmai prin sud-est pe lângă hotarele Marelui Imperiu Verde. Acest fapt le-a băgat beţe în roate aventurierilor noştri, chiar nu ştiau pe unde să înceapă căutările. Aşa că, cei patru aventurieri, Marius, Thorn, Daniel şi Mihai au pornit ei la drum, dar, au întâlnit o oaste micuţă care trecea prin faţa lor, cu răni, cu suflete care au murit la un atac spre un alt castel. Deodată, Thorn a oprit oastea dintr-odată, iar ea mirată, s-a oprit conformată:

Thorn: Soldaţii mei, oştenii mei! Opriţi marşul de îndată! Avem să vă spunem ceva!

Oastea: Da, domnule! (cu un glas de supunere şi de încredere)

Thorn: V-am oprit aici, deodată, pentru a vă spune nişte ordine speciale de urmat şi îndeplinit. Ei bine, pentru cine nu ştie, eu sunt fiul lui Socrate, eu sunt urmaşul la tron. Aşa că, cine nu se supune, mai târziu va fi asuprit voinţei mele. Vorba asta este pentru cei cu gânduri rele. Acum pentru cei binevoitori, vă rugăm, duceţi-vă la castelul meu, îl veţi găsi' pe împăratul Socrate acolo, este tatăl meu, şi spuneţi-i să trimită toţi soldaţii posibili să caute în fiecare conac, casă, metropolă şi fortăreaţă sau castel pentru a o găsi pe Elena! Cercetătoarea noastră favorită! Acum!

Oastea: Da, domnule!

Thorn: Înainte, marş! Soldaţii mei credincioşi, feciori binevoitori!

Marius, Daniel şi Mihai fuseseră' impresionaţi de îndemânarea lui Thorn, prietenul lor cel mai bun, moştenită chiar de la împăratul Socrate. Că tot veni vorba tot de el de atâtea ori, oare... Thorn are şi o mamă? Avea. Ea a murit în urma Primului Război Mondial, când Thorn tocmai se născuse... Şi asta pare o amintire sumbră nepovestită de tatăl lui Thorn. El nu ştie nimic despre mama lui, aşa că... Dar ce îmi văd ochii! Aşteptaţi... Ce se zăreşte în apropierea castelului lui Thorn? Nici cinci ore nu au trecut, că solul trimis de împăratul lui Thorn era aproape mort. Socrate a chemat rapid nişte medici şi i-a cerut explicaţii... foarte greu:

Socrate: Ce s-a întâmplat, flăcăule? De ce eşti plin de sânge pe faţă, în cap şi peste tot? Ce ţi s-a întâmplat şi cine şi-a bătut joc de tine şi de mesajul nostru de transmis?

Solul: Împărate Socrate, Luminăţia Ta, eu cred că tocmai trebuie să îmi trag suflarea. Au aruncat cu bolovani peste mine când au auzit mesajul transmis de Măreţia Ta! Au spus că vei plăti tot preţul dar şi mai şi, au spus că cheamă toate forţele posibile să se alieze cu ei să vă distrugă şi... Oh, astea vor fi ultimele cuvinte: Aveţi grijă, au spus că se vor alia cu toţi. Mărite, atrage-i tu pe toţi împăraţii de partea ta, înainte ca acei neruşinaţi să vă distrugă şi să vă cotropească imperiul! Eu acum trebuie să... mor! Oh!

Socrate: Asta nu sună bine deloc... unde sunteţi, aventurierii mei? Trebuie să vă chem de îndată înapoi, cine ştie de cine daţi pe drumul vostru periculos plin de toate primejdiile... Întoarceţi-vă!

Şi cu asta, a trimis o armată întreagă să îi caute. Dar, după două ore, oastea aceea cu care a vorbit Thorn, tocmai s-a ivit' de porţile castelului lui Thorn. Socrate îi vede. El coboară de îndată să le vorbească:

Socrate: Oh, cine sunteţi voi? Ce doriţi de la noi?

Oastea: Domnule! Împărate! Fiul vostru, Thorn, ne-a transmis să vă spunem să trimiteţi toţi soldaţii şi ca ei să caute în fiecare colţişor de imperiu... după, Elena. Ăsta îi mesajul, Sire.

Socrate: Hm, ce mai plănuiesc şi micii mei copii (la figurat)... Fie ca ei, voi trimite acea oaste, însă voi păstra toată defensiva castelului, cine ştie ce război se va abate asupra sorţilor noastre!

Deci da. Acuma, la hanul împăraţilor de est, a Piscurilor Vulcanice, îi zărim pe ei, discutând despre problema ce va decide soarta imperiilor de pe atunci. Aşa că, primul împărat rosteşte:

Primul împărat: Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu voi trimite şi defensiva mea pe acei mărşavi de coate goale, aşa că, cine e cu mine este bine, cine nu, îi tai gâtul cu spada mea!

Al doilea împărat: Indiferent care era scopul acelora, eu voi declara un Al Treilea Război Mondial, ne vom alia cu toate regatele din continent şi ne vom zdrobi' inamicii ăştia!

Al treilea împărat: Prieteni, ştiu un vechi amic. Grimbert de Ursidae, dar ştiu şi pe Leo, fiul împăratului de nord, din Polul Nord. Vom trimite acolo solul să discute cu ei!

Asta a fost şi cu asta, basta. Deocamdată, nu ştim ce va urma, dar totuşi, este un început crunt de an. Mai ales pentru Elena. O fi fost oare, o răpire nedorită cauzată de acel asasin?
200.gif

— Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
Post edited by AlionteMarius1 on

Comentarii

  • editat 28.02.2015
    Suna bine,dar eu l-as fi descris pe White ca pe un print nebun,si sadic, si sa nu o ceara in casatorie pe Elena ci sa o dea la schimb pentru o parte din imperiul din care facea parte,dar totusie ste destul de bine.
  • AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
    editat 28.02.2015
    Suna bine,dar eu l-as fi descris pe White ca pe un print nebun,si sadic, si sa nu o ceara in casatorie pe Elena ci sa o dea la schimb pentru o parte din imperiul din care facea parte,dar totusie ste destul de bine.

    Şi eu mi l'am imaginat aşa, dar după aceea am realizat că tu eşti altfel în real, şi mă gândeam că vrei să fii din nou bun. Aşa că, să zicem, eşti bun în interior, iar familia te obligă să fii rău. Dacă nu te supui la ordinele familiei tale, veţi muri amândoi. La asta mă gândeam, să fie mai interesant :D
    200.gif

    — Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

    I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
  • editat 28.02.2015
    Eu ma gandesc, sa il lasi rau nu vreau sa fiu bun.Daca poti fa-l sa para nebun pe White ,gen sadic sa ii placa sa tortureze si sa omoare oameni,ar fi tare.
  • AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
    editat 28.02.2015
    Eu ma gandesc, sa il lasi rau nu vreau sa fiu bun.Daca poti fa-l sa para nebun pe White ,gen sadic sa ii placa sa tortureze si sa omoare oameni,ar fi tare.

    Atunci Elena va avea necazuri mari :))) Ok, aşa o să fie. Promit.
    200.gif

    — Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

    I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
  • big castlebig castle Postări: 52
    editat 10.03.2015
    ce oameni nebuni
    big castle @ ro 1
  • Hero100Hero100 Postări: 95
    editat 10.03.2015
    Nu mai este mult şi numaidecât primăvara ne va învălui' cu florile ei dulci şi parfumate, precum: ghioceii, narcisele, lalelele, irisul şi multe altele. Nu vă mai imaginaţi acel peisaj dalb plin de fulgi de nea curgând şi totul învăluit în troiene albe. Nu! Astăzi, este o zi foarte importantă pentru toţi cei care şi-au dorit un nou început de căldură, frumuseţe, adiere şi verde. Copacii îşi fură verdeaţa, iarba începe să se înverzească iar soarele să îşi facă apariţia după aproape cincizeci de zile mohorâte de iarnă.

    Dar deocamdată nu este primăvară. Acest lucru nu ne va subestima aşteptările şi îşi va face apariţia de abia mâine. Nu vă vine să credeţi ce vă voi spune. Ei bine, după ce cercetătoarea noastră Elena, a fost prinsă şi răpită de către un asasin în mijlocul castelului lui Thorn, multe zile au trecut fără apariţia ei. Aventurierii noştri s-au îngrijorat nespus, iar nimeni nu a făcut nimic. Până acum, doar. Până una-alta, răpirea Elenei ne dezvăluie un singur lucru: Cineva o doreşte. Dar oare cine? Miezul nopţii atunci când ea a fost luată' cu forţa de la castelul lui Thorn a trecut de foarte mult timp, mai exact, după optsprezece zile abia aventurierii noştri au fost eliberaţi de după gratiile cele crude.

    Acum că ei au fost daţi afară de după barele de titan şi o lumină aşa slabă că puteau fi numiţi orbi, sunt liberi. Iar acum că nici ei nu au observat prea bine lipsa Elenei, îl întreabă pe Socrate, provizoriul conducător al castelului, pe unde hoinăreşte Elena. Acesta, dintr-odată, a răspuns surprins şi puţin mai târziu, de spusele lui Marius, Thorn şi Daniel:

    Marius: Împărate Socrate, îţi cerem negreşit ajutorul. Nu cumva ai observat-o pe Elena fâţâindu-se primprejur pe aici? A dispărut de atâtea zile... Şi nici urmă de ea! Ai vreo veste?

    Daniel: Da, împărate. Dacă nu ne spui pe unde umblă degrabă, noi ne ducem repede după ea. Nu se poate aşa ceva!

    Socrate: Nu vă înţeleg, aventurierii mei nobili. Ce aţi păţit? Şi ce e cu biata fată? Unde e?

    Thorn: Tată, te rugăm fii sincer cu noi. Îi simţim lipsa prietenei noastre de nădejde, puţin încăpăţânate, colegei noastre Elena. Spune-ne deci, rogu-te, ai făcut vreo năzbâtie cu fata?

    Socrate: Of, nu şi tu fiule... Am crezut că ai încredere în mine, mai ales în voi. Îmi puneam încrederea în voi, şi tot voi sunteţi cei care mă desconsideraţi ca împărat? Am iertat multe lucruri, dar m-am săturat până în gât şi barbă să zăresc vorbe aruncate în adierea vântului.

    Deodată, tot aşa, apăru' în mod ciudat Mihai. Acesta spiona' discuţia celor patru de la puţină distanţă, aşa că, observând că este nevoie de părerea şi spusele lui. Numai ce s-a zărit, şi a spus:

    Mihai: Împărate, eu te respect ca conducător şi mareşal al acestui imperiu, însă ce v-au comunicat prietenii mei, este un lucru umil, demn de luat în seamă. Aşa că, fie că vrei sau nu, eu mă duc în căutarea ei. Şi cu asta închei. Cine vine cu mine în căutarea cea obositoare şi de prisos?

    Socrate: Stai pe loc, hoinarule! Îţi interzic să dai startul altei aventuri de-ale voastre care ne vor băga şi mai mult în buclucuri. Vă interzic chiar să părăsiţi acest castel, şi cu asta, basta!

    Thorn: Dar, tată... De ce faci asta? De ce ne... faci asta? Încep să cred că mintea ta... este posedată. Eu merg cu prietenii mei! Şi să nu crezi că mă răzgândesc, cuvântul meu rămâne cuvant!

    Socrate, îngândurat, nu îi mai opreşte şi începe să se gândească niţel la cuvintele urâte şi foarte rău adresate hoinarilor, şi totuşi. Aşa că, numaidecât într-o suflare, a trimis solul să transmită un mesaj împăraţilor Piscurilor Vulcanice. Acel imperiu era unul ostil, nefiind prieten cu conducătorul nostru, Socrate. Aşa că, a trebuit să îşi găsească o escortă şi chiar nişte prieteni împăraţi. Dar la cine să apeleze pentru a-şi păstra fortăreaţa capitală încă în picioare?

    Nu vă îngânduraţi şi voi să găsiţi răspunsul la întrebarea măcinată şi grea a lui. Având o minte perfectă de război şi cu care se mândreşte, Socrate împăratul spuse în gura mare, imediat după ce au plecat cei patru să o caute şi să o aducă înapoi pe Elena:

    Socrate: Perfect! Exact! Cum de nu m-am gândit la asta? Asta îi soluţia! Aplauze pentru şef!

    Deodată, fără vreun zgomot, apăru' dragul de amuzant, fără ştirea nimănui, Mircea. Mai întâi a ascultat ce a spus cu o gură de şarpe şeful lui, apoi a ieşit şi a spus:

    Mircea: Şefule! Aplauze, dar, cu mine vorbeaţi?

    Socrate: Hei, tu ce cauţi aici? Ieşi afară! Şeful nu se poate bucura' preţ de o secundă?

    Şi aşa, am încheiat discuţiile cu împăratul nostru, care duce o viaţă de nedescris. Are multe trebi' greoaie pe cap. Acum, ca să ne facem cititul şi mai şi, haideţi să vedem ce i se întâmplă bietei fete, Elena... Aflăm că ea este într-o închisoare de genul gratiilor castelului lui Thorn, şi stă singură primind o porţie de mâncare doar pentru patru zile... Îndură prea mult...

    Elena: Ajutor! De ce m-aţi legat aici? Cine sunteţi şi ce caut aici? Vă rog, să îmi răspundă cineva!

    Răpitorul nu este cel care voia să o aibă pe Elena. Vedeţi voi, el era doar o marionetă în joaca adevăratului bărbat cu Elena... Însă nici acela nu era prea înaintat în vârstă. Ştiţi, are doar şaptesprezece ani. Aşa că, disperat şi expulzat de strigătele şi ţipetele Elenei, a venit într-o suflare spre celula în care era închisă. Atunci, deodată, s-a petrecut o premieră. Ştiţi acel sentiment în care observaţi că totul o ia razna, nu mai înţelegeţi nimic? Ei bine, asta i s-a întâmplat lui, acelui om care aştepta răpirea cea dureroasă şi macabră, de felul ei urât.

    White: Gata! Ajunge cu ţipetele şi cu toate drăciile! Cine îndrăzneşte să tot urle în celula mea?

    Elena: Cine mai eşti şi tu? Nu mai vorbi' urât cu mine, nu este frumos!

    White: Aoleu. Cine eşti? Nu eşti fata pe care o doream să o răpesc. Asasin de doi cenţi, voi trimite alţi doi asasini după el. Sper să meargă roata aşa. Deci, cum te numeşti, fătuca mea? Îţi cer umilele mele scuze, nu eşti cea pe care o doresc aici. Îmi accepţi scuzele, rogu-te, frumoas-o?

    Elena, profitând de amabilitatea lui, a vrut să îl întrebe o chestiune pentru a putea evada din urâcioasa' lui închisoare:

    Elena: Fie ca tine. Dar, spune-mi, flăcăule, îmi poti da drumul, după ce mi-ai spus? Sper...

    White, puţin îngândurat, s-a răzgândit într-un moment nepotrivit de cumpănă, decide într-un final urât să nu o elibereze şi chiar... să profite de ea. Asta fiind gândirea lui de pe acum. Însă, am observat o mică porţiune de regret în subconştientul lui, fiind obligat parcă de tradiţiile familiei lui să o răpească, şi apoi să nu îi dea drumul deloc. Dar un lucru şi mai rău, pe unde hoinăresc şi aventurierii noştri? Au spus că pleacă, fie ca ei, dar cine ştie pe unde s-au îndreptat în drum spre castelul lui White? Să fie într-un ceas bun şi pentru ei...

    Continuând discuţia între White şi Elena, vom observa aceste spuse rele, dar şi neajutorate din partea amândurora chiar:

    Elena: Deci, până una-alta, îmi vei da drumul de aici, să pot pleca înapoi la prietenii mei?

    White: Fie ca soarta ta să fie mai bună. Nu! Nu te mai las să pleci, rămâi aici şi vei sta cu mine, până vei fi soţia mea! Asta se va întâmpla. Nu ai nici măcar o scuză să schimbi acest lucru! Aşa spune tradiţia familiei mele, şi aşa va rămâne! Vei vedea!

    Elena: Of, Dumnezeul meu cel Mare, ce am făcut de îndur asta? Trebuie să o tulesc de aici...

    După ce White şi-a spus vorbele tăioase ca sabia' pentru biata noastră Elena, pleacă înapoi în camera lui regală, trântind uşa de i s-a rupt o balama' chiar. Elena se sperie brusc. În subconştientul lui, îşi tot spune:

    White: Fir-ar ea' a naibii de treabă! Fata asta nu merită ceea ce îndură, tradiţie de doi cenţi şi familie amărâtă fără de care pot trăi' liniştit. Trebuie să o salvez cumva, dar părinţii mei nu mă lasă să fiu un potrivnic' al tradiţiei lor.

    Vedeţi voi, White locuia tocmai prin sud-est pe lângă hotarele Marelui Imperiu Verde. Acest fapt le-a băgat beţe în roate aventurierilor noştri, chiar nu ştiau pe unde să înceapă căutările. Aşa că, cei patru aventurieri, Marius, Thorn, Daniel şi Mihai au pornit ei la drum, dar, au întâlnit o oaste micuţă care trecea prin faţa lor, cu răni, cu suflete care au murit la un atac spre un alt castel. Deodată, Thorn a oprit oastea dintr-odată, iar ea mirată, s-a oprit conformată:

    Thorn: Soldaţii mei, oştenii mei! Opriţi marşul de îndată! Avem să vă spunem ceva!

    Oastea: Da, domnule! (cu un glas de supunere şi de încredere)

    Thorn: V-am oprit aici, deodată, pentru a vă spune nişte ordine speciale de urmat şi îndeplinit. Ei bine, pentru cine nu ştie, eu sunt fiul lui Socrate, eu sunt urmaşul la tron. Aşa că, cine nu se supune, mai târziu va fi asuprit voinţei mele. Vorba asta este pentru cei cu gânduri rele. Acum pentru cei binevoitori, vă rugăm, duceţi-vă la castelul meu, îl veţi găsi' pe împăratul Socrate acolo, este tatăl meu, şi spuneţi-i să trimită toţi soldaţii posibili să caute în fiecare conac, casă, metropolă şi fortăreaţă sau castel pentru a o găsi pe Elena! Cercetătoarea noastră favorită! Acum!

    Oastea: Da, domnule!

    Thorn: Înainte, marş! Soldaţii mei credincioşi, feciori binevoitori!

    Marius, Daniel şi Mihai fuseseră' impresionaţi de îndemânarea lui Thorn, prietenul lor cel mai bun, moştenită chiar de la împăratul Socrate. Că tot veni vorba tot de el de atâtea ori, oare... Thorn are şi o mamă? Avea. Ea a murit în urma Primului Război Mondial, când Thorn tocmai se născuse... Şi asta pare o amintire sumbră nepovestită de tatăl lui Thorn. El nu ştie nimic despre mama lui, aşa că... Dar ce îmi văd ochii! Aşteptaţi... Ce se zăreşte în apropierea castelului lui Thorn? Nici cinci ore nu au trecut, că solul trimis de împăratul lui Thorn era aproape mort. Socrate a chemat rapid nişte medici şi i-a cerut explicaţii... foarte greu:

    Socrate: Ce s-a întâmplat, flăcăule? De ce eşti plin de sânge pe faţă, în cap şi peste tot? Ce ţi s-a întâmplat şi cine şi-a bătut joc de tine şi de mesajul nostru de transmis?

    Solul: Împărate Socrate, Luminăţia Ta, eu cred că tocmai trebuie să îmi trag suflarea. Au aruncat cu bolovani peste mine când au auzit mesajul transmis de Măreţia Ta! Au spus că vei plăti tot preţul dar şi mai şi, au spus că cheamă toate forţele posibile să se alieze cu ei să vă distrugă şi... Oh, astea vor fi ultimele cuvinte: Aveţi grijă, au spus că se vor alia cu toţi. Mărite, atrage-i tu pe toţi împăraţii de partea ta, înainte ca acei neruşinaţi să vă distrugă şi să vă cotropească imperiul! Eu acum trebuie să... mor! Oh!

    Socrate: Asta nu sună bine deloc... unde sunteţi, aventurierii mei? Trebuie să vă chem de îndată înapoi, cine ştie de cine daţi pe drumul vostru periculos plin de toate primejdiile... Întoarceţi-vă!

    Şi cu asta, a trimis o armată întreagă să îi caute. Dar, după două ore, oastea aceea cu care a vorbit Thorn, tocmai s-a ivit' de porţile castelului lui Thorn. Socrate îi vede. El coboară de îndată să le vorbească:

    Socrate: Oh, cine sunteţi voi? Ce doriţi de la noi?

    Oastea: Domnule! Împărate! Fiul vostru, Thorn, ne-a transmis să vă spunem să trimiteţi toţi soldaţii şi ca ei să caute în fiecare colţişor de imperiu... după, Elena. Ăsta îi mesajul, Sire.

    Socrate: Hm, ce mai plănuiesc şi micii mei copii (la figurat)... Fie ca ei, voi trimite acea oaste, însă voi păstra toată defensiva castelului, cine ştie ce război se va abate asupra sorţilor noastre!

    Deci da. Acuma, la hanul împăraţilor de est, a Piscurilor Vulcanice, îi zărim pe ei, discutând despre problema ce va decide soarta imperiilor de pe atunci. Aşa că, primul împărat rosteşte:

    Primul împărat: Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu voi trimite şi defensiva mea pe acei mărşavi de coate goale, aşa că, cine e cu mine este bine, cine nu, îi tai gâtul cu spada mea!

    Al doilea împărat: Indiferent care era scopul acelora, eu voi declara un Al Treilea Război Mondial, ne vom alia cu toate regatele din continent şi ne vom zdrobi' inamicii ăştia!

    Al treilea împărat: Prieteni, ştiu un vechi amic. Grimbert de Ursidae, dar ştiu şi pe Leo, fiul împăratului de nord, din Polul Nord. Vom trimite acolo solul să discute cu ei!

    Asta a fost şi cu asta, basta. Deocamdată, nu ştim ce va urma, dar totuşi, este un început crunt de an. Mai ales pentru Elena. O fi fost oare, o răpire nedorită cauzată de acel asasin?

    sall cum ai scris atat nu te doare mana?
    Hero100 @ ro 1
  • AlionteMarius1AlionteMarius1 Postări: 2,621
    editat 10.03.2015
    Hero100 a scris: »
    sall cum ai scris atat nu te doare mana?

    Fiecare om are meseria lui. :D
    200.gif

    — Dă un clic AICI, dacă ai nevoie de informaţii de joc. Merci!

    I'm a writer. Click here to see my fantastic stories!
Sign In to comment.