Acest Targ satesc este o mare pacaleala, nu este de ajuns ca s-au marit punctajele pentru obtinerea premiilor la ultimul targ nu s-au mai dat nici macar cutiile de aur pentru cei care s-au clasat cu cooperativa pana la locul 5. Astept cutiile (3+2) cu scuzele de rigoare. Ar trebui sa ne sesizam ceva mai multi, daca scriem numai pe chatul cooperativei nu cred ca citesc moderatorii sau cei de la GGS.

Moderatorii citesc, insa puterea lor este invers proportionala cu obraznicia pe care o manifesta in raporturile cu jucatorii. Dar in fine, eu nu am nimic cu moderatorii. Din linkurile pe care le-am postat pe un alt thread rezulta ca aceste premii nu erau in program. Poate ca unii se supara, dar important este sa le pese celor care contribuie la bunastarea GGS, iar eu nu ma numar printre acestia. Aceasta e o abordare. O alta este ca toti sa scrie nemultumirile aici, pt ca nu este deloc indifererent GGS si, ca sa parafrazam o vorba celebra, nu pot ei sterge cat putem noi sa postam. Daca un jucator nou, gata sa arunce cu banii ar vedea sute de postari despre nedreptatea de principiu pe care o face GGS, atunci s-ar mai gandi daca poate avea astfel de experiente. Forumul nu trebuie boicotat, ci trebuie intens utilizat de toata lumea, aceasta este singura solutie reala.
Tocmai faptul ca am primit avertisment la mai putin de 5 min dupa ce am postat dovedeste ca forumul e foarte important si daca va strangeti cateva sute aici ca sa spuneti cat de nasol e GGS, atunci eu cred ca situatia se va indrepta.

Reguli Forum: III. Avertizare de 3 puncte = Pentru amenintarea directa sau insultatoare a altor jucatori, moderatori sau angajati GGS
Tocmai faptul ca am primit avertisment la mai putin de 5 min dupa ce am postat dovedeste ca forumul e foarte important si daca va strangeti cateva sute aici ca sa spuneti cat de nasol e GGS, atunci eu cred ca situatia se va indrepta.
Reguli Forum: III. Avertizare de 3 puncte = Pentru amenintarea directa sau insultatoarea altor jucatori, moderatori sau angajati GGS
Fratilor, invatati sa scrieti romaneste! Abia aceasta poate fi privita drept insulta, ca sa merit sa fiu bagat in seama. O dovada in plus ca aceste cuvinte de pe forumuri "ne doare", iar nu tiketele trimise in particular.
ca uite asa o sa ramina numai moderatorii pe forum si asa erau putini cei care postau acum nu o sa mai posteze nimeni nimic sa nu ii suparam cu adevaruri oamenii isi fac treaba si se vede sunt tot mai putini nemultumiti aproape ca nimeni nu mai posteaza decit foarte rar curind nu vor mai fi deloc nemultumiti toata lumea va fi fericita )
Fratilor, invatati sa scrieti romaneste! Abia aceasta poate fi privita drept insulta, ca sa merit sa fiu bagat in seama. O dovada in plus ca aceste cuvinte de pe forumuri "ne doare", iar nu tiketele trimise in particular.
Am auzit de multe până acum de discriminare pe motiv de rasă, sex, orientare, religie etc... Dar să spui că nu trebuie să atragi cuiva atenţia când face nişte greşeli grosolane, şi nu numai de limbă, ci şi de ortografie, (cum scrie în chestia aia pompos denumită 'regulament') e o dovadă clară că ne îndreptăm spre cocălarizarea, dănciulizarea şi manelizarea limbii române, iar observaţiile discrete făcute celor care postează mai des şi din posturi 'oficiale' sunt considerate ca 'hărţuire, jignire, discriminare'! Să fiu clar: una e să-ţi scape o literă, o cratimă etc, şi alta e să scrii în draci, să ai propriul stil, de a folosi perpetuu construcţii de genul ''am văzut doi copi cu nişte mingii'' sau ''să fi aicii''! Oare de ce nu se acceptă faptul că unii consideră şi aceste 'mostre' drept jignire personală? Ori că le consideră drept o dovadă a unui IQ redus? PS: vă recomand călduros să urmăriţi filmul ''Idiocrazy''... eventualele asemănări cu persoane şi situaţii cunoscute e absolut incidentală...
Sau daca primiti cutiile cu mistere in urma "descarcarii" nervilor credeti ca o sa iasa balauri din aur din acele cutii?
E o chestiune de principiu aici, nu despre ceea ce ar putea contine acele cutii. Poate fi vorba si de cateva picaturi de apa, nu aceasta este problema. Sa nu trecem cu atata usurinta de postarea lui CM_Hunter: https://community.goodgamestudios.com/bigfarm/en/discussion/comment/3975300/#Comment_3975300 Fiecare poate intelege ce vrea, iar eu, care il urmaresc de ceva timp pe acest angajat al GGS si despre care cred ca este un artist al disimularilor, retin doua afirmatii surprinzatoare ale acestuia: 1. Neacordarea recompenselor la targul satelor este intentionata si este corelata cu nerezolvarea problemei cu eliminarea stocurilor ce au aparut la prima editie. Poate si la celelalte. 2. Jocul are probleme, iar neraportarea acestora tine de responsabilitatea jucatorilor, ceea ce inseamna ca in anumite cazuri ai partea ta de vina ca nu ai anuntat. In consecinta, unele probleme vor fi rezolvate, in timp ce altele mai pot astepta solutia intr-un viitor indepartat.
Buna seara. Deci pina la urma tot jucatorii sint de vina pentru toate!!!! Ca merge prost jocul, ca avem parte de buguri peste buguri, ca ei nu reusesc sa-si rezolve problemele ivite in joc. De ce n-ati rezolvat fratilor problema cu stocurile de la prima editie? Cum se poate asa ceva? Cind ei nu sint in stare sa-si faca treaba arunca vina tot pe jucatori. Si mai vor sa le ridicam osanale, sa nu cumva sa-i suparam, sa-i jignim.Ne trimit tot felul de regulamente, dar ei nu sint in stare sa faca acest joc sa mearga. Cu asemenea gindire e de la sine inteles sa nu functioneze nimic.
Buna seara. Si cei din Life asteapta acordarea premiilor de la Targul satesc. Speram, cat mai repede.
Să sperăm că le vor acorda înainte de următoarea ediţie... altfel nu ştiu cine ar fi aşa de masochist să mai tragă. Normal însă că nu se poate vorbi de un boicot general, pentru că nu ar fi regulamentar!!! Mda.
Buna dimineata,,,...dragi moderatori tineti cu noi sau nu?Este corect ca intr-un loc de "munca"sa t i se promita pe langa salariu : sporuri sau tichete de masa si sa nu le primesti?Cam asta e si in acest joc,merg la competitii se da ptr loc 1 medalia de aur si eu primesc o tabla vopsita in auriu...o data ce nu va bateti capul sa trimiteti feeback catre ei cu problemele GRAVE ce le intampinam pe joc,de ce va asteptati si la respect din partea noastra?Ma scuzati dar Da sunteti lenesi,incompetenti si nu va comparati cu alti moderatori de pe alte servere...ar trebui sa va uitati in gradina altora(serverul EN)sa vedeti acolo ce fac moderatorii ptr jucatori.Chiar daca iau 3 pct de avertizare...7,9,10.....tre sa recunoastem ca serverul din RO e de kk-at..la fel este si moderarea lui ...va urez un joc placut,dragi moderatori,Beo,ma adresez tie,moderand de atata timp acest forum...am vazut ca esti mai mult prezent la contre,certuri,jigniri decat la problemele ce le intampinam..scopul tau care este pe forum?Sa ne atragi noua atentie ca ne-am saturat sa va bateti joc de noi...sau sa trimiti replay,replay,replay.....replay cu problemele jocului?
Fericiti in lumea mea sunt doar nebunii Vanotek - Cherry Lips (feat. Mikayla) | (LIVE @ Virgin Radio Romania) - YouTube ........................................................................................................................... Young riders pick a destination and go… Old riders pick a direction and go.
Din cauza moderatorilor sunt atat de multe bug-uri pe joc? Din cauza moderatorilor nu primim premiile la timp? Din cauza moderatorilor jocul nu merge bine? Din cauza moderatorilor se intampla ..... NU. Sa nu uitam ca moderatorii sunt jucatori ca si noi si intampina aceleasi dificultati, nici ei nu si-au primit premiile si nu cred ca este corect sa aruncam vina asupra lor. Sunt sigura ca au raportat toate problemele aparute, dar nu este vina moderatorilor ca GGS tergiverseaza rezolvarea lor.
Poate ca punem prea multa patima in acest joc si investim mai mult decat ar trebui iar rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor, premiile sunt prea mici si nici pe acelea nu le primim, jocul merge destul de prost ... Dar daca ne varsam furia pe moderatori, nu rezolvam chiar nimic. Incompetenta este in alta parte ....
mda....avertisment ptr insultarea echipei....dar noi nu suntem insultati de toata echipa bigfarm....de ce nu ne insultati si voi din cand in cand cu niste galbeni,cutii aur,flori de aur....fara sa depunem efort??!!!!!!!.sa va bagati undeva avertismentul,oricum intru fffffff rar pe forumul asta..prefer profesionalismul )
Fericiti in lumea mea sunt doar nebunii Vanotek - Cherry Lips (feat. Mikayla) | (LIVE @ Virgin Radio Romania) - YouTube ........................................................................................................................... Young riders pick a destination and go… Old riders pick a direction and go.
Din cauza moderatorilor sunt atat de multe bug-uri pe joc? Din cauza moderatorilor nu primim premiile la timp? Din cauza moderatorilor jocul nu merge bine? Din cauza moderatorilor se intampla ..... NU. Sa nu uitam ca moderatorii sunt jucatori ca si noi si intampina aceleasi dificultati, nici ei nu si-au primit premiile si nu cred ca este corect sa aruncam vina asupra lor. Sunt sigura ca au raportat toate problemele aparute, dar nu este vina moderatorilor ca GGS tergiverseaza rezolvarea lor.
Poate ca punem prea multa patima in acest joc si investim mai mult decat ar trebui iar rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor, premiile sunt prea mici si nici pe acelea nu le primim, jocul merge destul de prost ... Dar daca ne varsam furia pe moderatori, nu rezolvam chiar nimic. Incompetenta este in alta parte ....
Nu cred ca a dat vina cineva pe moderatori pentru lipsa premiilor, ci pentru faptul ca nu lasa forumul liber, interpretand dupa voia lor regulamentul, doar pentru ca nu le convine ceva si ca induc in eroare cu povesti legate de fusele orare. De asemenea, nu este cazul sa te injosesti intr-atat incat sa inventezi motive pentru GGS, mi-e greu sa cred ca acest lucru face parte din fisa postului. Dupa cum este destul de greu de inteles de ce trebuie sa ridici in slavi o coop., cand acea coop. se recomanda prin rezultatele pe care le are, incat nu are nevoie de diversi care sa-i cante in struna. Prin definitie, moderatorul trebuie sa aiba un grad semnificativ de detasare si sa evite sa intre in polemici, mai ales atunci cand s-ar putea ca punctul lor de vedere sa nu fie tocmai corect ori bazat pe ceva real, ceea ce mi se pare ca nu este cazul de fata, unde moderatorii nostri se simt prea repede agasati si adesea isi dau aere de sefi.
Multumim frumos Laura-Luana pentru ca tu ai inteles ca noi suntem si jucatori. Si pentru faptul ca vorbesti frumos si ne respecti si nu exerciti presiuni asupra noastra. Si pentru ca ai dreptate in tot ce ai spus. Si ma intreb de ce doar tu dintre atatia jucatori care au postat aici ai inteles ca nici noi nu am primit recompensele. Si ai mai inteles ca era firesc sa le solicitam rapid. Si pentru ca tu ai rabdare sa astepti, asa cum avem si noi si alti jucatori care nu au postat pe forum, dar care mi-au trimis mesaje. Echipa de moderatori urmareste in permanenta forumul, dar nu intervine decat atunci când apar noutati. Si pentru ca am fost rugati sa nu mai spunem nimic, am respectat si aceasta dorinta, desi nu a fost exprimata in cel mai academic mod.
IRIS si eu ma bucur ca Laura-Luana a inteles tot dar ce ma nedumireste pe mine ste fraza ta ... "si multi alti jucatori care nu au postat pe forum, dar care mi-au trimis mesaje". .... parca nu ne ai spus ID ul tau de jucator ...acum ma deranjaza ca eu nu stiu cine esti pe Raul il mai intreb cate ceva ca l cunosc ....pe tine..nu... daca te ai prezentat intre timp ...am ratat

Am râs din toată inima citind comentariul tău finuţ şi inteligent-ironic... dar dacă dădeam ''râde din toată inima'' în loc de ''apreciază'' eram banat! PS: în altă ordine de idei, propun ggs introducerea unui buton de genul ''plânge tare de tot'' (de nervi, furie, disperare etc); pentru unele comentarii se va potrivi de minune, ori datorită conţinutului, ori datorită modului în care sunt scrise.
Buna dimineata! Mesajele le-am primit aici, pe forum, ca moderator. Am dorit sa fac aceasta precizare pentru jucatorii care nu stiu ca acest lucru este posibil. Voi reveni cu postari in momentul in care vom avea noutati.
Multumim frumos Laura-Luana pentru ca tu ai inteles ca noi suntem si jucatori. Si pentru faptul ca vorbesti frumos si ne respecti si nu exerciti presiuni asupra noastra. Si pentru ca ai dreptate in tot ce ai spus. Si ma intreb de ce doar tu dintre atatia jucatori care au postat aici ai inteles ca nici noi nu am primit recompensele. Si ai mai inteles ca era firesc sa le solicitam rapid. Si pentru ca tu ai rabdare sa astepti, asa cum avem si noi si alti jucatori care nu au postat pe forum, dar care mi-au trimis mesaje. Echipa de moderatori urmareste in permanenta forumul, dar nu intervine decat atunci când apar noutati. Si pentru ca am fost rugati sa nu mai spunem nimic, am respectat si aceasta dorinta, desi nu a fost exprimata in cel mai academic mod.
si parca n am astampar ...ma tot intorc la mesajul tau .. sa inteleg ca i apreciezi pe cei care intra pe forum dar nu posteaza insa iti trimit tie mesaje ? parca va plangeati ca nu postam ... prefer sa postez ce ma deranjeaza pe forum nu in privat si intr un fel ne certi ca n avem rabdare sa asteptam cuminti ce ni se cuvine, ca punem presiune pe voi ... .... nu mai comentez
Se pare ca ne-a vizitat si community manager , Keledar, pentru a explica aceasta situatie frustranta , neprimirea premiilor la clasarea cooperativelor , pe care majoritatea nu au inteles-o din anumite motive si tot din anumite motive au inceput sa ''arunce cu pietre'' in moderatori . Nu cred ca trebuia sa se ajunga in aceasta situatie incat sa isi faca aparitia Keledar , poate asa se intelege . Suntem oameni maturi purtativa ca atare. Asa este la romani .
Să sperăm că totuşi răbdarea nu ne va fi întinsă până după cealaltă întrecere, pentru că mulţi vor fi nevoiţi să-şi ''ceară scuze'' şi să-şi decline dorinţa de a-şi asuma riscul să mai piardă o dată după o săptămână de 'tras' din greu. Vorba unui ante-comentator, suntem oameni maturi şi mai greu de prostit. În altă ordine de idei, nu ştiu cât de mult i-ar afecta asta pe ggs, dar dacă nu au reuşit mai nimic în 3 zile, cred că cel mai simplu era să acorde global toate premiile aferente poziţiilor acupate în clasament, iar data viitoare să fie mai atenţi. Ori să renunţe la acest tip de concurs şi la joaca cu 'răbdarea' noastră! ''Thank you in advance!''
Se pare ca ne-a vizitat si community manager , Keledar, pentru a explica aceasta situatie frustranta , neprimirea premiilor la clasarea cooperativelor , pe care majoritatea nu au inteles-o din anumite motive si tot din anumite motive au inceput sa ''arunce cu pietre'' in moderatori . Nu cred ca trebuia sa se ajunga in aceasta situatie incat sa isi faca aparitia Keledar , poate asa se intelege . Suntem oameni maturi purtativa ca atare. Asa este la romani .
S-a explicat deja, am aratat aici: https://community.goodgamestudios.com/bigfarm/ro/discussion/comment/3975456/#Comment_3975456 Doamna Iris, care nu vrea sa-si dea numele de jucator ca sa nu fie batuta la misiuni a crezut ca dau cine stie link lui Beo... Keledar nu aduce nimic nou, probabil ca moderatorii i-au cerut sustinere, dupa ce nimeni nu mai avea cum sa creada teoria fuselor orare. Se va miza, ca si in alte dati, pe uitare.
Comentarii
Ar trebui sa ne sesizam ceva mai multi, daca scriem numai pe chatul cooperativei nu cred ca citesc moderatorii sau cei de la GGS.
III. Avertizare de 3 puncte = Pentru amenintarea directa sau insultatoare a altor jucatori, moderatori sau angajati GGS
O dovada in plus ca aceste cuvinte de pe forumuri "ne doare", iar nu tiketele trimise in particular.
oamenii isi fac treaba si se vede sunt tot mai putini nemultumiti aproape ca nimeni nu mai posteaza decit foarte rar curind nu vor mai fi deloc nemultumiti toata lumea va fi fericita
Duminica am zis ca luni echipa VA INCEPE sa investigheze si sa solutioneze problema, nu am zis ca tot luni vor si finaliza aceasta operatiune.
Sau daca primiti cutiile cu mistere in urma "descarcarii" nervilor credeti ca o sa iasa balauri din aur din acele cutii?
PS: vă recomand călduros să urmăriţi filmul ''Idiocrazy''... eventualele asemănări cu persoane şi situaţii cunoscute e absolut incidentală...
Sa nu trecem cu atata usurinta de postarea lui CM_Hunter:
https://community.goodgamestudios.com/bigfarm/en/discussion/comment/3975300/#Comment_3975300
Fiecare poate intelege ce vrea, iar eu, care il urmaresc de ceva timp pe acest angajat al GGS si despre care cred ca este un artist al disimularilor, retin doua afirmatii surprinzatoare ale acestuia:
1. Neacordarea recompenselor la targul satelor este intentionata si este corelata cu nerezolvarea problemei cu eliminarea stocurilor ce au aparut la prima editie. Poate si la celelalte.
2. Jocul are probleme, iar neraportarea acestora tine de responsabilitatea jucatorilor, ceea ce inseamna ca in anumite cazuri ai partea ta de vina ca nu ai anuntat. In consecinta, unele probleme vor fi rezolvate, in timp ce altele mai pot astepta solutia intr-un viitor indepartat.
Deci pina la urma tot jucatorii sint de vina pentru toate!!!! Ca merge prost jocul, ca avem parte de buguri peste buguri, ca ei nu reusesc sa-si rezolve problemele ivite in joc.
De ce n-ati rezolvat fratilor problema cu stocurile de la prima editie? Cum se poate asa ceva? Cind ei nu sint in stare sa-si faca treaba arunca vina tot pe jucatori. Si mai vor sa le ridicam osanale, sa nu cumva sa-i suparam, sa-i jignim.Ne trimit tot felul de regulamente, dar ei nu sint in stare sa faca acest joc sa mearga.
Cu asemenea gindire e de la sine inteles sa nu functioneze nimic.
...va urez un joc placut,dragi moderatori,Beo,ma adresez tie,moderand de atata timp acest forum...am vazut ca esti mai mult prezent la contre,certuri,jigniri decat la problemele ce le intampinam..scopul tau care este pe forum?Sa ne atragi noua atentie ca ne-am saturat sa va bateti joc de noi...sau sa trimiti replay,replay,replay.....replay cu problemele jocului?
Vanotek - Cherry Lips (feat. Mikayla) | (LIVE @ Virgin Radio Romania) - YouTube
...........................................................................................................................
Young riders pick a destination and go… Old riders pick a direction and go.
Poate ca punem prea multa patima in acest joc si investim mai mult decat ar trebui iar rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor, premiile sunt prea mici si nici pe acelea nu le primim, jocul merge destul de prost ... Dar daca ne varsam furia pe moderatori, nu rezolvam chiar nimic. Incompetenta este in alta parte ....
Vanotek - Cherry Lips (feat. Mikayla) | (LIVE @ Virgin Radio Romania) - YouTube
...........................................................................................................................
Young riders pick a destination and go… Old riders pick a direction and go.
Multumim frumos Laura-Luana pentru ca tu ai inteles ca noi suntem si jucatori. Si pentru faptul ca vorbesti frumos si ne respecti si nu exerciti presiuni asupra noastra. Si pentru ca ai dreptate in tot ce ai spus. Si ma intreb de ce doar tu dintre atatia jucatori care au postat aici ai inteles ca nici noi nu am primit recompensele. Si ai mai inteles ca era firesc sa le solicitam rapid. Si pentru ca tu ai rabdare sa astepti, asa cum avem si noi si alti jucatori care nu au postat pe forum, dar care mi-au trimis mesaje.
Echipa de moderatori urmareste in permanenta forumul, dar nu intervine decat atunci când apar noutati. Si pentru ca am fost rugati sa nu mai spunem nimic, am respectat si aceasta dorinta, desi nu a fost exprimata in cel mai academic mod.
dar ce ma nedumireste pe mine ste fraza ta ... "si multi alti jucatori care nu au postat pe forum, dar care mi-au trimis mesaje". ....
parca nu ne ai spus ID ul tau de jucator ...acum ma deranjaza ca eu nu stiu cine esti
pe Raul il mai intreb cate ceva ca l cunosc ....pe tine..nu... daca te ai prezentat intre timp ...am ratat
PS: în altă ordine de idei, propun ggs introducerea unui buton de genul ''plânge tare de tot'' (de nervi, furie, disperare etc); pentru unele comentarii se va potrivi de minune, ori datorită conţinutului, ori datorită modului în care sunt scrise.
Mesajele le-am primit aici, pe forum, ca moderator. Am dorit sa fac aceasta precizare pentru jucatorii care nu stiu ca acest lucru este posibil.
Voi reveni cu postari in momentul in care vom avea noutati.
pf in ce eroare am fost ..intr'adevar uitasem de asta ..sau n am stiut ..nu mai conteaza ...m ai lumintat
...am papat un e de la .."ste fraza ta" pot sa l pun acum ?
asa
acum IRIS iti apreciez munca si promptitudinea cu care ne raspunzi , dar nu agreez ca nu ti cunosc ID ul de jucator, mi ar place sa ti vad fermele
iar am gresit ..luminat*
sa inteleg ca i apreciezi pe cei care intra pe forum dar nu posteaza insa iti trimit tie mesaje ?
parca va plangeati ca nu postam ...
prefer sa postez ce ma deranjeaza pe forum nu in privat
si intr un fel ne certi ca n avem rabdare sa asteptam cuminti ce ni se cuvine, ca punem presiune pe voi ...
....
nu mai comentez
Asa este la romani .
https://community.goodgamestudios.com/bigfarm/ro/discussion/comment/3976916#Comment_3976916
''De soţia mea , de amantul ei , de tot zbuciumul de atunci, mi-aduc aminte cu adevărat ca de o întâmplare din copilărie.'' C.P
https://community.goodgamestudios.com/bigfarm/ro/discussion/comment/3975456/#Comment_3975456
Doamna Iris, care nu vrea sa-si dea numele de jucator ca sa nu fie batuta la misiuni a crezut ca dau cine stie link lui Beo...
Keledar nu aduce nimic nou, probabil ca moderatorii i-au cerut sustinere, dupa ce nimeni nu mai avea cum sa creada teoria fuselor orare.
Se va miza, ca si in alte dati, pe uitare.